1.Viața ca o Luptă
2.A XI-a Poruncă
3.Liniștea de Sâmbătă Seară
4.Învățăturile Fundamentale
5.Vremea Biruinței
6.Nu te da Bătut Niciodată
7.Și nu ne Duce pe Noi în Ispită
8.Secerătorii lui Hristos
9.Disciplinele Spiritualelor
10.Cred, Ajută Necredinței Mele

A AUZI, A ÎNŢELEGE, A FACE

Pe vremea lui Hristos se vorbea în imagini — ca ieri pe pereţii bisericilor, ca azi pe Facebook. Procedeul se numea parabolă, de la care derivă azi palavra, cu îndeletnicirea aferentă — pălăvrăgeala.
Publicul era ca cel de azi, neobişnuit cu abstractul, căruia trebuia să-i explici dând din mâini şi arătându-i crini, vrăbii şi pescari.
De la masalul ebraic la parabola grecească s-a trecut uşor, pentru că imaginaţia oamenilor era stârnită până la curiozitate. Urma reflecţia, din care omul putea ieşi răvăşit şi învins de credinţă.
Pilda, deci, e o comparaţie cu natura înconjurătoare sau cu viaţa cotidiană, o vorbire figurată, al cărei sens trebuie căutat în altă parte. Îndemnul la gândire lărgeşte spaţiul pildei, ducând-o spre practica cotidiană, pentru că de la pălăvrăgeală trebuie trecut la „du-te şi fă şi tu la fel\”. Astfel se înnobilează pălăvrăgeala, taifasul, povestea. Lumea celui ce ascultă se amplifică cu detalii, dar acestea nu importă în ele însele. Parabola nu e alegorie, pentru că alegoria are detalii tot cu semnificaţii simbolice, iar pilda este simbolică prin ea însăşi.
Pilda nu e fabulă. Pilda scoate în evidenţă un adevăr veşnic, pe când fabula pune în valoare un adevăr de bun-simţ sau de morală naturală. Pilda acţionează în sfera experienţei religioase, pe când fabula nu reuşeşte să treacă de bariera eticului.
Hristos surprinde. Îşi explică pildele doar după ce ne-a tăiat răsuflarea. Eu n-am venit să aduc pacea, ci sabia, n-am venit pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi. Apoi ne spune că cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde şi că mulţi dintre cei dintâi vor fi ultimii şi ultimii vor fi pe primul loc. Nu avem voie să judecăm pentru a nu fi judecaţi, că bobul de grâu trebuie să moară înainte de a trăi.
Pilda foloseşte deseori interogaţia: „Cu ce vom asemăna împărăţia cerurilor?\”, pentru că întrebarea necesită răspuns, de preferat gândit. Marcu 4:30: „El a mai zis: Cu ce vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfăţişa?\” Aceste întrebări retorice anticipă răspunsul. Când llie i-a întrebat pe Carmel cât mai au de gând să şchiopăteze de ambele picioare, oamenii nu i-au răspuns niciun cuvânt. Au crezut că predica e pentru alţii.
Pilda e o poveste pământească cu înţelesuri cereşti, care necesită un răspuns. Poveştile, de obicei, au scopul de a adormi pe cel ce le ascultă. Pilda, însă, să-l trezească.
Tema generală a pildelor este Împărăţia Cerurilor (Matei 13:24,31,33,44,45,47). Împărăţia are de-a face cu caracteristicile cerului (pilda grăuntelui de muştar, aluatului, comorii ascunse şi a perlei), cu caracteristicile regelui (pilda lucrătorilor viei şi a fiului risipitor), precum şi cu caracterul supuşilor regelui (pilda samariteanului, a văduvei stăruitoare).