A AUZI, A ÎNŢELEGE, A FACE

Pe vremea lui Hristos se vorbea în imagini — ca ieri pe pereţii bisericilor, ca azi pe Facebook. Procedeul se numea parabolă, de la care derivă azi palavra, cu îndeletnicirea aferentă — pălăvrăgeala.
Publicul era ca cel de azi, neobişnuit cu abstractul, căruia trebuia să-i explici dând din mâini şi arătându-i crini, vrăbii şi pescari.
De la masalul ebraic la parabola grecească s-a trecut uşor, pentru că imaginaţia oamenilor era stârnită până la curiozitate. Urma reflecţia, din care omul putea ieşi răvăşit şi învins de credinţă.
Pilda, deci, e o comparaţie cu natura înconjurătoare sau cu viaţa cotidiană, o vorbire figurată, al cărei sens trebuie căutat în altă parte. Îndemnul la gândire lărgeşte spaţiul pildei, ducând-o spre practica cotidiană, pentru că de la pălăvrăgeală trebuie trecut la „du-te şi fă şi tu la fel\”. Astfel se înnobilează pălăvrăgeala, taifasul, povestea. Lumea celui ce ascultă se amplifică cu detalii, dar acestea nu importă în ele însele. Parabola nu e alegorie, pentru că alegoria are detalii tot cu semnificaţii simbolice, iar pilda este simbolică prin ea însăşi.
Pilda nu e fabulă. Pilda scoate în evidenţă un adevăr veşnic, pe când fabula pune în valoare un adevăr de bun-simţ sau de morală naturală. Pilda acţionează în sfera experienţei religioase, pe când fabula nu reuşeşte să treacă de bariera eticului.
Hristos surprinde. Îşi explică pildele doar după ce ne-a tăiat răsuflarea. Eu n-am venit să aduc pacea, ci sabia, n-am venit pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi. Apoi ne spune că cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde şi că mulţi dintre cei dintâi vor fi ultimii şi ultimii vor fi pe primul loc. Nu avem voie să judecăm pentru a nu fi judecaţi, că bobul de grâu trebuie să moară înainte de a trăi.
Pilda foloseşte deseori interogaţia: „Cu ce vom asemăna împărăţia cerurilor?\”, pentru că întrebarea necesită răspuns, de preferat gândit. Marcu 4:30: „El a mai zis: Cu ce vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfăţişa?\” Aceste întrebări retorice anticipă răspunsul. Când llie i-a întrebat pe Carmel cât mai au de gând să şchiopăteze de ambele picioare, oamenii nu i-au răspuns niciun cuvânt. Au crezut că predica e pentru alţii.
Pilda e o poveste pământească cu înţelesuri cereşti, care necesită un răspuns. Poveştile, de obicei, au scopul de a adormi pe cel ce le ascultă. Pilda, însă, să-l trezească.
Tema generală a pildelor este Împărăţia Cerurilor (Matei 13:24,31,33,44,45,47). Împărăţia are de-a face cu caracteristicile cerului (pilda grăuntelui de muştar, aluatului, comorii ascunse şi a perlei), cu caracteristicile regelui (pilda lucrătorilor viei şi a fiului risipitor), precum şi cu caracterul supuşilor regelui (pilda samariteanului, a văduvei stăruitoare).