Bunavestire

Written by Vladimir Pustan

martie 26, 2022

De azi în nouă luni vom sărbători Naşterea Domnului, vom mânca bomboane şi cozonaci. Dar până atunci, peste câteva zile, o să-I sărbătorim moartea şi învierea. Mi-e dor de El. Va fi o zi când nu o să mai fie sărbători, ci doar una nesfârşită. Şi nu va fi nici zi…

Vă bunăvestesc că e viu. Că are putere peste şerpi şi scorpii, peste satan şi iad, peste cer şi pământ, că e pretutindeni şi iartă. Vă bunăvestesc că s-a săturat de stat în cer fără mireasă şi astfel va veni în zilele următoare şi nu ştiu câte zile vor trece, dar va veni.

Până atunci trebuie să zicem ca Maria, iată roaba Ta, iată robul Tău, aici sunt la dispoziţia Ta, fă ce vrei cu mine, dar mai întâi iartă-mă, curăţeşte-mă, umple-mă.

Vă bunăvestesc o primăvară frumoasă. Ieşiţi afară din case, din faţa calculatoarelor, faceţi un bine cât de mic, urcaţi-vă pe scara viselor până la capăt, iubiţi chiar şi duşmanii de serviciu.

Vechii greci n-au zis niciodată că limita nu poate fi depăşită, ci că doar cel ce va încerca s-o depăşească va fi lovit. Mantaua lui Ilie e aspră, dar e obligatorie, ne trebuie Duh Sfânt pentru ca judecata ce ne aşteaptă să fie o bunăvestire a cununilor aferente.

Ar putea să-ți placă …

Un cer mare și gol

Un cer mare și gol

Când evanghelistul Moody a fost întrebat care este scopul vieţii lui, a zis: „Să ajung în cer şi să iau cu mine cât de...

Cu optimism despre viață

Cu optimism despre viață

Cunoscusem o doamnă ce la 39 de ani a aflat că are cancer. Şi-a sărutat soţul şi copilul, apoi s-a dus şi s-a...

Politica de Copyright

Toate drepturile sunt rezervate. Numele şi logo-ul Cireșarii sunt mărci înregistrate ale Fundației Cireșarii. Toate textele precum și înregistrările audio conținute în cadrul site-ului www.cireșarii.ro sunt proprietatea Fundației Cireșarii (dacă nu este specificat altfel).

© 2024 Fundația Cireșarii | Toate drepturile rezervate