Scrisorile lui Belerofon

       Sunt cele mai grele rânduri care se pot scrie și nu datorită faptului că trebuie să vorbești despre munca ta, care nu mai e a ta când se trece spre alții, ci pentru că te apucă spaima… Spaima de a nu fi înțeles, de a nu fi suficient de folositor, spaima lucrului făcut în pripă.

       Când Montesquieu zicea că lucra la o carte de 18 pagini de 25 ani, o carte născută într-un an are toate șansele să pară superficială. Nici eu n-am scăpat nici o ocazie de a fi trist ca și Cioran, dar aici n-a trebuit să fac eforturi mari pentru că aceste rânduri s-au născut prin cezariană tristeții izvorâte din plecarea tatălui meu spre alte lumi. L-am ținut de mână până când am simțit-o rece și-am știut că, deocamdată, nu-l pot însoți mai departe.

       La Bruyère remarca sarcastic că gloria sau meritul unor oameni stă în a scrie bine, al altora în a nu scrie deloc și m-am gândit că poate m-aș fi acoperit de glorie dacă nu scriam, dar acum e târziu.

       Port asupra-mi povara unei slujbe care mă inhibă, atât în ceea ce privește creația, cât și al felului în care cred că sunt perceput în exterior. Necazurile și bucuriile slujirii unei biserici zi de zi nu-ți lasă timp suficient pentru refugiu și de aceea scriu pe apucate, furând din timpul familiei, prietenilor și odihnei trupești. Am spus aceasta cerând o fărâmă de clemență, iar dacă această carte vă va ajuta în a înțelege mai bine lumea în care trăim, mulțumirile voastre le împart cu cei ce mi-au fost alături.

– Vladimir Pustan

       Odata mi-ai scris ca voiai sa stai langa mine in timp ce scriu; gandeste-te doar ca n-as mai putea scrie (nici altminteri nu prea sunt in stare), dar atunci n-as mai putea scrie deloc. […] Nu poti fi niciodata indeajuns de singur cand scrii, din cauza asta nu poate fi niciodata destula tacere in jurul tau cand scrii, noaptea este inca prea putin noapte. Din cauza asta nu poate fi niciodata destul timp la dispozitie, caci drumurile sunt lungi si te ratacesti usor, uneori te cuprinde spaima si, fara nici o constrangere si ispita, iti vine dorinta sa fugi indarat (o dorinta intotdeauna greu pedepsita mai tarziu), ca atunci cand ai primit pe neasteptate un sarut de pe gura cea mai iubita!

– Kafka către Felice